Echipa medicală și chirugicală se preocupă de siguranța pacientului clinicii, începând cu momentul programării acestuia. Are loc o consultație în care pacientul expune istoricul său medical și eventualele intervenții sau tratamente din antecedentele medicale.
Medicul nostru solicită un pachet de analize de laborator, precum și o scrisoare medicală de la medicul de familie, dacă este cazul. Obligatoriu, avem nevoie și de o radiografie de piramidă nazală dacă există traumatisme în antecedente, deviație de sept semnificativă și/ sau hipertrofie de cornete nazale care dă sindromul de nas înfundat.
Echipa anestezică este antrenată în administrarea dozelor exacte de medicație pentru protecția pacientului. În momentul în care s-a încheiat intervenția – pacientul se trezește și nu are grețuri postoperator.
Echipa chirurgicală, fiind supraspecializată în septorinoplastii, are fiecare gest precis și țintit. Toată intervenția este planificată din timp, cu respectarea tuturor etapelor. Astfel, pacientul este supus unui risc operator și anestezic cât mai scurt posibil.
Asigurăm supraveghere de către anestezist timp de 2 h și medicație antialgică pe parcursul primelor 12 h postoperator.
Îngrijiri și pansamente a doua zi postoperator. Monitorizare telefonică a pacientului timp de o săptămână.
Consultul pentru suprimarea firelor și curățarea cornetelor nazale la 10-14 zile.
Control postoperator la 6 și 12 luni.
Pe lângă toate astea, echipa noastră înțelege și nevoile emoționale ale pacientului de rinoplastie, astfel încât este la dispoziția acestuia 24/24.